Despre noi - Asociația The Social Incubator

Cine suntem

Asociația The Social Incubator a fost înființată în aprilie 2014 de către un grup de 5 prieteni, profesioniști în domenii diferite, care, după ce s-au implicat împreună în multiple activități de voluntariat luând forma unui sprijin punctual și pe termen scurt pentru tinerii instituționalizați, au realizat că nevoile acestor tineri sunt mult mai complexe și că, pentru a determina o schimbare reală și sustenabilă în viețile lor, e necesar ca ei să fie sprijiniți în mod individual, pe termen lung.

Ce facem

În mai 2014 a fost lansat programul principal al organizației, al cărui scop este de a-i susține pe tinerii care au părăsit – sau urmează să părăsească – sistemul de protecție a copilului, cu vârste cuprinse între 16 și 26 de ani, să facă tranziția (în alte condiții foarte dificilă și împânzită cu riscuri) către viața adultă într-o manieră care să le pună în valoare aptitudinile și să le asigure independența pe termen lung.

De ce facem

La mai bine de 25 de ani de la Revoluție, tinerii instituționalizați care părăsesc sistemul de protecție odată deveniți adulți sunt marginalizați de către societate și expuși unei game extinse de riscuri. Ca efect al lipsei de integrare, mulți dintre ei rămân pe străzi și/sau devin victime ale traficului de persoane sau de droguri.

  • Doar 1 din 40 de tineri care părăsesc sistemul de protecție a copilului se angajează legal
  • România este #1 în Uniunea Europeană ca număr de persoane traficate
  • 1 din 3 victime este o tânără cu vârsta de sub 18 ani

Odată ieșiți din sistem, șansele acestor tineri de a se integra cu adevărat în societate sunt foarte reduse, iar sectorul ONG și cel privat joacă un rol extrem de important în crearea de oportunități sustenabile pentru ei. Din acest motiv, cu 3 ani în urmă ne-am propus să contribuim activ la schimbarea acestor statistici.

Cum facem

În linii mari, metodele folosite în cadrul programului sunt:

  • consiliere vocațională și psihologică
  • educație non-formală
  • facilitare de stagii de practică
  • organizare de ateliere tematice
  • organizare de vizite exploratorii
  • mentorat
  • tutorat
  • sprijin pentru găsirea unui loc de muncă plătit, prin intermediul unor companii partenere sau al întreprinderilor sociale înființate chiar de către asociație