Asociația The Social Incubator

Connected Minds

Proiect Erasmus+ despre inteligența artificială și sănătatea mintală,

pentru tineri de 18-25 de ani

Connected Minds — Youth Voices on AI and Mental Health

Nu doar să folosești AI. Să îl înțelegi și să îl modelezi.

În România, mulți tineri trăiesc într-o nesiguranță constantă. Acest fenomen se aplică și tinerilor care părăsesc sistemul de protecție a copilului sau provin din medii defavorizate și care au puține șanse să primească sprijin psihologic. În același timp, ei sunt la fel de prezenți într-un mediu digital modelat tot mai mult de AI. În Austria, tinerii au de obicei acces timpuriu la instrumente digitale, dar se confruntă cu presiunea performanței, cu perfecționismul și cu cultura comparației. Timpul tot mai mare petrecut pe ecrane și pe rețelele sociale adâncesc tot mai mult sentimentul de nesiguranță.

Un sondaj realizat de noi cu 43 de tineri din ambele țări arată distanța dintre utilizare și competență: 95% cunosc AI generativă, 75% o folosesc activ, dar doar 17% se simt siguri să verifice credibilitatea informațiilor produse de AI. Aproape jumătate descriu efectul asupra propriei stări de bine ca fiind mixt sau neclar, iar 30% apelează regulat la AI ca sprijin emoțional în momente de stres. Connected Minds intervine exact aici: proiectul leagă alfabetizarea critică în AI de sănătatea mintală, de autonomia digitală și de sprijinul reciproc și creează un spațiu transnațional în care aceste realități diferite, dar conectate, devin vizibile.

Connected Minds se adresează unui grup de 20 de tineri cu vârste între 18 și 25 de ani din România și Austria, în special tinerilor care au avut până acum mai puțin acces la oportunități educaționale sau de creație digitală. Tinerii înscriși vor participa timp de 5 zile într-o tabără din apropierea Vienei, în care se vor întâlni pentru a învăța și a face schimb de idei pe aceste teme, alături de cele trei organizații partenere, Stabil im Kopf, The Social Incubator și Womentor. În final, ei înșiși vor dezvolta în echipe internaționale, propriile campanii de conștientizare. Astfel pot deveni multiplicatori și pot aduce temele alfabetizării AI și ale sănătății mintale mai aproape de alți tineri.

Desfășurarea proiectului

După două sesiuni de informare online vor fi selectați 20 de Youth Leaders, zece din Austria și zece din România. În februarie 2027, aceștia se întâlnesc la Youth Co-Creation Lab-ul de cinci zile din Austria. Acolo vor explora teme precum bias-ul și manipularea, protecția datelor, algoritmii, imaginea de sine digitală și întrebarea când AI ne sprijină și când creează presiune suplimentară.

Calendarul proiectului

Septembrie 2026: startul proiectului și pregătirea de către organizațiile partenere

Octombrie – noiembrie 2026: sesiuni de informare și etapa de înscriere — selecția celor 20 de Youth Leaders

Februarie 2027: Co-Creation Lab internațional de cinci zile în Austria

Februarie – iunie 2027: mentorat, peer-learning și implementarea campaniilor

Iunie 2027: prezentarea și publicarea rezultatelor

Fii parte din Connected Minds

Nu trebuie să fii expert în AI. Contează perspectiva ta, întrebările tale și dorința de a construi ceva împreună cu alții. Înveți să înțelegi mai critic sistemele digitale, îți întărești propriile strategii pentru starea de bine digitală și devii, la rândul tău, o voce pentru o relație mai conștientă cu AI. Rezultatele proiectului vor ajunge la peste 5.000 de tineri și vor fi puse la dispoziția altor organizații din Europa.

Cofinanțat de Uniunea Europeană

Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin, însă, exclusiv autorului (autorilor) și nu reflectă neapărat punctele de vedere și opiniile Uniunii Europene sau ale OeAD-GmbH. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă grantul nu pot fi ținute răspunzătoare pentru acestea.